
DESPRE NOI
CARALACT produce lapte din 1992.
Am început cu două vaci și astăzi avem 150. Ferma este situată în Brănești – Ilfov. Afacerea este una de familie.
Familia CARAȘ. Costel, Suzana și Marius – tata, mama și fiul.
Am început activitatea de crescători de vaci din întâmplare. În 1991 am cumpărat o moară de grau și în scurt timp am devenit furnizori de faină pentru câteva brutării din București. Se vindea bine făina dar, era o mare problemă cu vânzarea tărâței rezultate din măcinarea grâului. În primăvara anului 1992 aveam în stoc peste 350 tone de tărâțe pe care nu le puteam vinde. În situații din astea apar întodeauna sfătuitorii. A apărut unul și în cazul nostru. Sfatul, foarte bun, a fost să cumpărăm animale, să le creștem cu tărâța de la moară și apoi să le vindem. Există și o vorbă între crescători: să vinzi tărâța în piele. Am găsit locația din Brănești, am cumpărat două vaci și 150 de porci. Cu porcii a fost un eșec total. De vaci ne-am atașat și în toamna anului 1992 am mai cumpărat înca 32 de capete. Așa am început. Au urmat 23 de ani de bucurii dar și de mari greutăți. Am început să mulgem în 25 ianuarie 1993, când a fătat prima vacă. Din ianuarie 1993 și până în decembrie 2015 am muls de peste 16.900 de ori. De două ori pe zi, 365 de zile pe an, fără întrerupere timp de 23 de ani. În primii doi ani am vândut laptele la cunostințe și prieteni. Din 1995 până în 2012 am livrat laptele către fabricile de procesare. Din 2012 până în decembrie 2015 am vândut laptele prin intermediul automatelor de lapte, amplasate în 15 stații de metrou din sectoarele 2, 3 și 4. După marea tragedie de la Colectiv, Metrorex, pe motive ISU, a decis să ne scoată automatele din stații.
Cu decembrie 2015 începe o altă etapă în viața familiei noastre. Pe langă vânzarea laptelui prin intermediul automatelor (vezi rețeaua de automate), extindem activitatea și ne propunem să devenim furnizorul vostru de produse proaspete direct din fermă la ușa ta sau la locul tău de muncă.
Lactate, pui și ouă, carne și preparate și miere. Toate produsele sunt facute în afaceri de familie, atent selectate.
Familia CARAȘ este angajată în producerea și distribuția de produse naturale de cea mai înaltă calitate. Știm să facem lapte și produse lactate dar avem și parteneriate cu fermieri care știu să facă alte produse, pentru care garantăm.
Iți mulțumim că ai citit istoria noastră și te invităm să încerci produsele noastre.